Experience YourListen.com completely ad free for only $4 a month. Upgrade your account today!

Povestiri Despre România De P. Craciun …la bucuria poveștilor

  • played 210 times
  • uploaded
  • in Radio
Embed Code (recommended way)
Embed Code (Iframe alternative)
Please login or signup to use this feature.

Povestiri despre România, tara părinților, de Petre Craciun, la Bucuria poveștilor, Radio Trinitas, cu Adriana Ene, 25 septembrie 2015.

A văzut lumina tiparului volumul ”Povestiri despre România, țara părinților”, semnat de scriitorul Petre Crăciun, destinat copiilor români din Dispora și comunitățile istorice. Volumul, apărut la Editura Zorio (160 pagini, color, cu o copertă semnată de Anca Smărăndache), este finanțat de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului de Externe și va fi oferit în acest an asociațiilor românești din străinătate, îndeosebi copiilor care știu tot mai puține lucruri despre țara unde s-au născut ei sau părinții lor.

Volumul conține capitolele: Ţara celor şapte viteji şi a Zânei-Zânelor, Omul este mai liber întro casă ţărănească, „Mioriţa este Iliada şi Odiseea genetică a poporului nostru” și Dumnezeu este la o palmă de tine. Cartea oferă cititorilor săi 150 de fotografii color, un adevărat album de istorie, artă, civilizație și spirtualitate românească. Sunt inserate și foarte multe imagini care pun în valoare activitatea asciațiilor românești din comunități și Dispora.
”Povestiri despre România, țara părinților” își propune familiarizarea unui număr cât mai mare de copii care trăiesc în afara granițelor cu informații despre România, țara părinților, prezentate sub forma unor povestiri atractive, pe înțelesul copiilor, ușor de memorat.

Alexandru Dragomir, un fost profesor de istorie, pensionar, îndrăgostit de țara sa, are nefericirea de a vedea că trei dintre copiii săi pleacă din țară, luându-i cu ei și pe nepoții profesorului, care încep să piardă orice legătură cu țara. Marius și Lia, nepoții din Italia și Statele Unite, uită, treptat, limba română, iar cel mai mic nepot, Juan, născut în Spania, primește nume spaniol, pentru o mai bună integrare, și nu învață niciun cuvânt în limba părinților.
Bătrânul Alexandru Dragomir, ajutat de fiul său, Radu, singurul rămas în țară, împreună cu Tudor, nepotul, pregătește o întâlnire la care să participe toți nepoții săi plecați de mulți ani în străinătate. Fostul profesor le oferă nepoților săi o mulțime de lecții despre istoria, civilizația, arta, spiritualitatea, tradițiile, muzica, literatura, religia, arhitectura, personalitățile poporului român. Povestirile despre România și valorile sale sunt îmbinate cu o suită de legende scrise de Petre Crăciun pentru acest volum.
După o lună petrecută în satul Poiana cu Soare, Juan, Marius și Lia încep să învețe lucruri noi despre țara părinților, prețuind rădăcinile care îi leagă și pe ei de străvechea civilizație românească.

”Copiii din comunitățile istorice și chiar cei din Diaspora au nevoie de cărți în limba română și au nevoie îndeosebi de cărți care să le prezinte într-un mod atractiv valorile, frumusețile, personalitățile, într-un cuvânt elementele identitare care definesc poporul roman și România. Am propus Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni editarea unui volum în care toate aceste valori să fie expuse sub forma unor povestiri pe care câțiva copii născuți sau care trăiesc departe de țară le află de la bunicul lor, un personaj sfătos, bun povestitor, care le dezvluie o lume minunată, locuri de vis, legende și povesti despre țara părinților. Considerăm că o astfel de abordare, cu totul nouă, este de natură să îi atragă pe micii cititori care trăiesc departe de țară”, a declarat autorul.

În zilele de 21-22 septembrie, scriitorul Petre Crăciun va fi prezent la Chișinău, unde va avea o suită de întâlniri cu 100 de copii, care vor primi gratuit volumul.
*
Petre Crăciun este membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor de literatură pentru copii și inițiatorul portalurilor Identitate Românească (www.identitateromaneasca.ro) și Literatură Copii (www.literaturacopii.ro). A desfășurat numeroase proiecte literare sau editoriale, cu participarea unor români din Italia, Grecia, Germania, Norvegia, Marea Britanie, Spania, State Unite, Republica Moldova, Ucraina sau Serbia.

Licence : All Rights Reserved


X